Parohia ”Sfinții Voievozi” din Săvinești, care aparține de Protopopiatul Roznov, județul Neamț, în parteneriat cu Fundația Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, desfășoară încă din perioada Postului Mare, campania umanitară ”Lumina lui Hristos luminează tuturor”. Au beneficiat de ajutoare, până în prezent, prin intermediul acestei activități de binefacere, 637 de persoane (107 bărbați, 174 femei, 106 adolescenți și 250 copii), din 11 parohii. Aceasta are loc atât la nivelul județului Neamț, cât şi în alte zone ale țării.
Sâmbătă, 24 mai 2014, un grup de voluntari ai Parohiei ”Sfinții Voievozi” din Săvinești, Daniela Epure, Ionuț Măriuța, Ramona Roșu, Sidonia Istrătucă, au vizitat Așezământul pentru Persoane Vârstnice "Sfântul Sava" - Câmpeni, din comuna Amaru, județul Buzău. Aceste meleaguri par cumva desprinse din poveştirile biblice, fiind oarecum izolate de aglomerația urbană.
Cu această ocazie, s-au donat mai multe cutii cu îmbrăcăminte și baxuri cu alimente, produse igienico – sanitare, gazdele fiind extrem de încântate.
Vizitatorii au fost întâmpinați de Mihaela Bunea, asistent social în cadrul aşezământului. Mihaela Bunea lucrează de șapte ani în cadrul acestui așezământ. Cu acest prilej, ne-a oferit un interviu în care ne-a istorisit povestea acestui adăpost pentru persoane vârstnice.
- Cum s-a născut acest colțișor de rai pentru doamnele pe care le găzduiți?
- Așezământul a luat ființă 1994, la inițiativa preotului și profesorului Mihail Milea, care este și președintele fundației noastre în cadrul căreia activăm. Prof. Mihail Milea, a cerut primăriei concesiunea terenului și a clădirilor dezafectate din această zonă, pentru o perioadă de 90 de ani. Tot în acel an, odată cu intrarea în posesia actelor aferente, s-a trecut la curățarea terenului și începerea construcției. La început mâna de lucru era sporită de câțiva copii orfani, care aveau peste 18 ani și terminaseră perioada de instituționalizare, pe care părintele i-a adus aici cu gândul că așezământul le va folosi și lor ca o casă. Și așa a și fost: timp de câțiva ani, centrul a fost casa acestor copii rămași fără adăpost. În acest timp centrul a început să se dezvolte: s-au cultivat legume și fructe care să fie folosite pentru uzul propriu, s-au făcut țarcuri pentru creșterea păsărilor, s-au plantat copăcei, ș.a. Centrul are acum o capacitate efectivă de 25 de persoane, fără a lua în considerație anexele pentru personal. După această mică dezvoltare, la centru au început să vină și bătrâne nevoiașe, care nu mai aveau unde sta și care și-au oferit pensiile lor în schimbul unui loc în cadrul instituției. După aceea au venit și alte proiecte în cadrul fundației noastre: campus de munte, campus pentru studenți…. și așa au venit și persoane din afară, turiști practic, care ne-au adus fonduri noi și ne-au permis încet-încet dezvoltarea. Dar zona s-a pustit pe zi ce trecea. Era deja o localitate mică, cu puține case, dintre care încă au mai fost părăsite, acum fiind un sat cu un număr redus de cetățeni și, mai ales zona unde avem noi așezământul, este o zonă izolată și săracă. Dar reușim de la lună la lună să ne gospodărim și să rezistăm aici, un personal care cuprinde: două bucătărese, un îngrijitor care întreține spațiile și face treburile mai grele, un asistent medical voluntar care vine săptămânal câte două zile, eu - asistent social, maica Agata și maica Lucia. De asemenea colaborăm cu medicul de familie din comună, care ne vede și ne sfătuește de câte ori avem nevoie, iar părintele Iulian Raicovici, este și el susținătorul nostru: oficiază slujbe, vine să mai vorbească cu bătrânele noastre….
- Cum reușiți să vă gospodăriți, să atrageți fonduri, resurse necesare bunului-mers?
- Avem permanent sprijinul părintelui care se zbate pentru noi și merge să adune ajutoare. Ne bazăm și pe ajutoarele constând în pensiile mici ale bătrânicelor noastre. Mai primim bunuri alimentare și mergem foarte mult pe autogospodărire și autofinanțare: cultivăm pământul și ținem câteva păsări. La aceste treburi casnice contribuie fiecare cum poate. Căldura iarna e pe bază de încălzire cu lemne – avem centrală termică – vara, pentru apă caldă, avem panouri solare, iar când e nevoie suplimentăm folosind 2 boilere electrice. Pentru lemne ne susțin cel mai mult mănăstirile din zonă, care ne aprovizionează mereu iarna, pentru că altfel ar fi foarte costisitor. Confortul este destul de bun. Doamnele de aici sunt foarte mulțumite.
- Am văzut că aveți și o bisericuță micuță în această curte…. Care este povestea ei?
- Biserica a fost ridicată mai târziu, prin 2002, foarte rapid, în aproximativ 6 luni, cu ajutorul părintelui care a căutat fonduri și al elevilor voluntari care și-au oferit forța de muncă, dar și al bătrânelor de aici și al tuturor celor implicați la acest așezământ.
Maica Agata (Maria Chelaru), originară din Săbăoani, de lângă Roman, județul Neamț, aflată de câțiva ani buni în acest locaș, a adaugat câteva amănunte acestei istorisiri.
- Ce ne mai puteți spune despre acest așezământ? Cât de bine se stă aici?
- Avem dispuse dependințele pe 2 nivele: parter și etaj. Sunt 5 camere a câte 2 locuri (uneori se poate suplimenta cu câte un loc) jos și, 7 camere a câte 2 locuri, sus. Fiecare nivel are baie comună cu căte 2 wc-uri și 2 cabine de duș. Pentru fiecare aceste 5-7 camere avem amenajat câte un club cu televizor, radio, mese unde se organizează jocuri, sau unde se croșetează, unde se fac lecturi din biblie, dacă afară este vreme rea. Doamnele sunt chiar foarte mulțumite… cu excepția celor 2 foarte bolnave, care stau cu pampers, la pat. Încercăm să le facem mereu program, să le ținem în activități, cu toate că mai sunt vizitate și de rude. Scopul nostru este să le ținem mereu ocupate ca să nu se întristeze, să nu plângă.
- Vorbiți cu mare drag de aceste suflete… De cât timp sunteți aici și cum de ați venit de la o așa mare distanță de casă?
- Da, îmi place mult ceea ce fac. Am venit aici prin 2000, la aproximativ cinci ani de când s-a început construcția. Fusesem la o mănăstire din Olt, unde era o fermă de porci. Acolo apa era infestată și m-am îmbonăvit… nu am mai rezistat. S-a întâmplat să ajung aici. Și dacă Dumnezeu ne pune în slujbă, nu putem da înapoi, te duci acolo unde El te poartă. Așa a lucrat Domnul ca eu să vin în acest loc. Și când ești în casa lui Dumnezeu te simți ca acasă. Deci aici e casa mea! Uitați bătrânica aceea, care vine acum condusă, este oarbă. Mare blestem s-a abătut asupra ei. A plâns atât de mult că i-au murit copiii, soțul… nu mai avea pe nimeni… încît a orbit de supărare!
Ne-am îndreptat apoi atenția către cele care ascund cei mai mulți ani de amintiri. Printre ele am avut două sărbătorite cărora le-am cântat "La mulți ani". Bătrânele s-au emoționat și s-au bucurat nespus, iar apoi ne-au strâns în brațe, parcă în alinarea dorului de cei apropiați. Maica Lucia, o iubitoare de artă și ea în vârstă de 75 de ani, printre cele mai longevive din ținut, ne-a povestit despre cele 14 cărți deja publicate și cea de-a 15-a care așteaptă tiparul. Am mai putea rămâne și am putea umple atâtea și atâtea pagini despre farmecul și minunile lui Dumnezeu care ne sunt date prin viață și prin acești oameni, dar, presați de oră și de dorința întoarcerii, ne despărțim cu gândul că vom reveni, că ne vom mări bagajul amintirilor frumoase.
Petronela Baghiu
