”Biserica lui Hristos prăznuieşte, o dată pe an, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu soborul tuturor îngerilor. Prin cuvântul “arhanghel” înţelegem “mai mare peste îngeri” sau “cel dintâi dintre îngeri”. Iar “înger” înseamnă “vestitor”, pentru că îngerii vestesc pe pământ şi fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu. Îngerii sunt “duhuri slujitoare” cum spune proorocul David: Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5). Ei au fost creaţi de Dumnezeu mai înainte de om şi de lumea văzută, dar nu prin cuvânt, ci numai cât a gândit, Dumnezeu i-a şi creat.” (Părintele Cleopa)
Hramul este cea mai mare sărbătoare a bisericii şi se serbează cu mare fast şi solemnitate.
La data de 8 noiembrie, Biserica ”Sfinții Voievozi” – Săvinești a prăznuit hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, sărbătoare la care au fost invitați să participe la Sfânta Liturghie numeroși credincioși din cadrul parohiei și nu numai.
Slujba a fost oficiată de pr. Mihai Meraru, pr. Ciprian Ungureanu și de preotul paroh Petru Munteanu, în calitate de gazdă.
După citirea celor două pericope din Sfânta Evanghelie, cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele Mihai Meraru, care a evidenţiat faptul că fiecare dintre noi are un înger păzitor, la fel ca și fiecare biserică, oraș și țară.
”În această mare zi de sărbătoare, 8 noiembrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni îi sărbătorește pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, dar și pe toate cetele netrupești puteri. Sărbătoarea de astăzi este unică în calendarul ortodox, este cinstită din vechime. Ziua a opta simbolizează ziua veșniciei înaintea lui Dumnezeu. Luna noiembrie este luna a noua a creației lui Dumnezeu, după cele nouă cete îngerești câte sunt în ceruri. Biserica ne învață că fiecare lăcaș sfânt, fiecare oraș și țară are câte un înger păzitor de la Dumnezeu”, a menționat părintele Mihai Meraru, în cuvântul său de învățătură.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Petru Munteanu a adresat un cuvânt de învățătură celor prezenți în biserică. ”La Sfânta Biserică, credinciosul descoperă veștile cele bune de la vestitorii care sunt îngerii sau împreună rugători cu oamenii. În această zi, ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne dăruiască duhul cel bun și înțelept ca să aflăm în fiecare clipă vestea cea bună a Învierii Sale, descoperită tot de Sfinții Îngeri, la fel cum a fost dezvăluită vestea Nașterii Sale. Sărbătoarea de astăzi ne introduce într-un spațiu al bucuriei și al milosteniei, spațiu care se descoperă încetul cu încetul, pășind spre Postul Nașterii Domnului”, a spus părintele Petru Munteanu.
Totodată, prărintele paroh a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment. Fiecare credincios a primit câte un exemplar al Buletinului Parohial ”Hai cu noi”, ediția lunii noiembrie, revistă în paginile căreia se regăsesc relatări despre evenimentele din comuna Săvinești, îndrumări catehetice, etc.
În cinstea credincioșilor care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, corul bisericii împreună cu cei prezenți la slujbă, au intonat tradiționalul ”La mulți ani!”.
Enoriașii Parohiei ”Sfinții Voievozi” din Săvinești s-au pregătit cum se cuvine pentru hramul bisericii. Au oferit persoanelor care au venit să se roage în sfântul lăcaș, un bogat meniu culinar. Au fost gătite peste 400 de porții de mâncare, pentru fiecare trecător al pragului bisericii.
La slujba Vecerniei unită cu Litia, de vineri seara, au participat pr. Vasile Țoc, protopop al Protopopiatului Roznov, pr. Mihai Meraru, pr. Alexandru Cristinel Munteanu, diaconul Ștefan Severin, din cadrul Episcopiei Constanța și părintele Petru Munteanu, parohul Parohiei ”Sfinții Voievozi”din Săvinești.
Orice lăcaş de cult ortodox poartă numele unui praznic împărătesc, al unei sărbători a Maicii Domnului sau a unui sfânt. Aceasta înseamnă că respectivele biserici sunt aşezate sub patronajul acestor sfinţi, purtându-le numele. Acest sfânt se numeşte într-un termen slavon hram şi biserica îl primeşte odată cu momentul sfinţirii locului unde ea urmează să fie construită şi, mai ales, în momentul sfinţirii ei. Această lucrare sfântă este cunoscută sub denumirea de târnosire; slujba este oficiată numai de către episcop, preoţii neavând voie să o săvârşească.
Brîndușa Dediu