Scurt Istoric

Istorie Noiembrie 10, 2014

Biserica cu hramul "Sf. Voievozi", situată în partea sudică a Săvineştilor, pe terasa a doua a râului Bistriţa, s-a ridicat pe locul unei alte biserici construită din stejar pe la jumătatea veacului al 19-lea, biserică ce a fost mistuită de un năpraznic incendiu provocat de descărcări electrice în vara anului 1952.

Această cumplită încercare nu a împins poporul la disperare, ci în anul 1953 constituindu-se un comitet de credincioşi sub îndrumarea preotului Victor Hârțescu, s-a început zidirea bisericii.

Construită din cărămidă, acoperită cu tablă, biserica în formă de treflă are o lungime de 26 m şi o lăţime de 10 m. Prevăzută cu pridvor la intrare în formă dreptunghiulară, printr-o uşă laterală se ajunge pe o scară la cafas şi clopotniţă, iar printr-o uşă dublă se intră în naosul bisericii. Cafasul şi amvonul încadrează armonic şi măresc frumuseţea ei interioară. Valoarea catapetesmei stă în vechimea ei istorică iar uşile împărăteşti, sculptate minunat, exprimă arta populară moldovenească de pe aceste plaiuri.

După 11 ani de strădanii prin donaţii în bani, materiale şi muncă voluntară a credincioşilor din Săvineşti, biserica nouă se sfinţeşte la 27 septembrie 1964 de către Prea Fericitul Părinte Iustin Patriarhul României, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, asistat de un sobor de preoţi în frunte cu preotul I. Pricop Protoiereul de Piatra Neamţ.

În anul 1971, prin jertfa aceloraşi credincioşi şi sub îndrumarea preotului Gheorghe Filip, începe pictura bisericii în interior. Nuanţa neo-bizantină, lucrarea în frescă, terminată în 1975, este opera cunoscutului pictor pietrean Dumitru Irimescu, având asistenţa distinsului profesor  de artă bizantină Ion Ştefănescu.

În anul 1974 cu osârdia credincioşilor şi a Pr. Filip Gheorghe în curtea bisericii s-a ridicat o casă parohială.

În anul 1975 pentru înlăturarea curentului în biserică s-a zidit în partea sudică a Sf. Altar, un ataşeu, cu străduinţa şi îndrumarea Pr. Filip Gheorghe.

În anul 1977 s-a tencuit în terasid exteriorul bisericii.

În anul 1978 s-a refăcut radical casa praznicală, cu ajutorul credincioşilor şi sub grija pr. Filip Gheorghe.

În anul 1998-1999 s-au refăcut aleile bisericii, s-au efectuat reparaţii la casa praznicală, fiind văruită în interior, s-a săpat în curtea bisericii o pompă de apă, cu ajutorul credincioşilor sub îndrumarea Pr. Petru Munteanu.

În anul 2000 s-a adăugat deasupra intrării în biserică un acoperiş pentru protecţia de ploaie, a uşii şi a scărilor, sub grija şi îndrumarea d-lui epitrop Radu Gheorghe şi a Pr. Petru Munteanu.

În anul 2001 a început lucrarea de întreţinere a bisericii în exterior adăugându-se un acoperiş la intrerea în biserică şi restaurarea prin aplicarea de var lavabil.

Anul 2003 marchează începutul refacerii acoperişului care este schimbat în totalitate . Acoperişul bisericii capătă forma acoperişului de factură stefaniană mult mai bogat în sufitul exterior având ancadramente sculptate şi fiind învelit în tabla de aluminiu.

În anul 2004 se intervine în interiorul bisericii cu lucrări de spălare a picturii interioare . Se ataşează foiţe de aur în jurul capetelor sfinţilor zugrăviţi în interiorul bisericii, se spală pictura interioară şi se restaurează suprafeţele de picture afectate de igrasie.

Anul 2005 este începutul lucrării de amenajare a instalaţiei termice. Se renunţa la soba de tablă care deservea în interior în perioada de iarnă. Se montează calorifere şi în casa praznicala se amenajează o centrală termică. Lucrările de amenajare continuă în anul 2006 cu ridicarea unui spaţiu adegvat pentru toalete ( femei şi bărbaţi ) se trage apă curentă şi instalaţie termică.

În perioada 2005 – 2013 începe o activitate social- filantropică la Centrul Social-Educativ “Popasul Iubirii Milostive “ , centru care deserveşte un număr de 84 de copii identificaţi de anchetele sociale efectuate de Primăria Săvineşti.

Activităţile social-filantropice din această perioadă se împletesc cu cele cultural-educative. În această perioadă se organizează tabere de pictură, cursuri de artizanat, cursuri de pregătire profesională e.t.c.

Parohia “Sfinţii Voievozi” desfăşoară la Centrul Social “Popasul iubirii milostive”, acţiuni de solidaritate şi strângeri de fonduri pentru cei nevoiaşi şi cei aflaţi în dificultate.

Amintim principala activitate a cantinei sociale – acordarea unei mese calde gratuite unui număr de 84 de copii nevoiaşi din Comună Săvineşti.

În cadrul acestei activităţi s-au mai desfăşurat şi alte acţiuni educative constând în:

- organizarea unei grupe de tineri ce cântă la fluier;

- organizarea unei tabere de creaţie în perioada 17 – 26 august 2012;

 - «Solidaritate, Acţiune şi Rugăciune»: ajutoare pentru sinistraţii din Buzău, ajutoare pentru Episcopia Harghitei şi Covasnei, ajutoare pentru Topliţa, Bălan şi Miercurea Ciuc;

- «Lumina lui Hristos luminează tuturor»: acţiune desfăşurată în data de 21 aprilie 2012 la Centrul pentru persoane vârstnice Roznov, acţiune desfăşurată în data de 19 aprilie 2012 la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Bacău;

 - «Şi copii sărmani vor să meargă la şcoală» : acţiune desfăşurată în perioada septembrie – octombrie 2012pentru copii nevoiaşi din Comuna Săvineşti;

 -  «O casă curată pentru fiecare » , acţiune desfăşurată în  luna octombrie 2012 pentru copii nevoiaşi din Comuna Săvineşti;

 - «Ucenicii lui Moş Nicolae » acţiune desfăşurată în data de 5 decembrie 2012  pentru copii nevoiaşi din Comuna Săvineşti;

- « Fii Moş Crăciun pentru un copil » acţiune ce s-a desfăşurat în perioada 19 -30 decembrie 2012 pentru copii nevoiaşi din Comuna Săvineşti;

 -« Dar din dar se face Rai » : acţiune desfăşurată în data de 27 decembrie 2012 la Centrul pentru persoane vârstnice Roznov

 - «Fericiţi cei Milostivi » : acţiune prin intermediul căreia 7 familii primesc lunar o bursă;

- «Dăruieşte o jucărie pentru o copilărie »

-  activităţi educaţionale întâlnire cu cadrele didactice din Com. Săvineşti:

«  Computer informare sau dependenţă  egoistă »

«   Şcoala iubirii creştine vs Şcoala violenţei »

Menţionăm că în biserică au existat documente cu valoare culturală deosebită (cărţi bisericeşti cu scris chirilic, 43 icoane vechi, 2 pomelnice sec.18-19), care au fost date pentru a fi expuse în săli de muzeu. În semn de cinstire şi în duhul solidarităţii duhovniceşti, pomenim aici pe slujitorii Sf. Altar atât ai bisericii vechi cât şi ai celei noi. Preoţi adormiţi întru Domnul: Neculai Vitzu (1879), Gavriil Grintescu (1910), Constantin Pruncu (1926), Constantin Mihăilescu, Victor Hartescu, Gheorghe Filip(1997).

Nu putem încheia această scurtă prezentare, fără a aminti jertfa şi neobosita lucrare în cele spre cele de îngrijire şi susţinere a bisericii, făcute de întreg popor ortodox din Săvineşti, lucrare ce se continuă neîntrerupt pentru îngrijirea şi împodobirea aceea ce s-a realizat şi pentru definitivarea altor lucrări începute.