Povestea Simonei este una dintre cele 87 de povești ale unor copii, între 6 şi 14 ani şi 103 proveniți din familii afectate de situaţii sociale dificile, asistați de Fundaţia Solidaritate și Speranţă – filiala Săvinești în parteneriat cu Centrul social – educativ „Popasul Iubirii Milostive”, unde au acces la educație și suport emoțional.
P. Simona Elena are 12 ani, este un copil vesel, îi plac comediile, dansul, atletismul și matematica. Ar vrea să devină profesor de sport.
Face parte din Trupa „Îngerașii”, înființată în noiembrie 2013 și formată din 16 copii beneficiari ai cantinei sociale aflate în grija fundației. Trupa a pregătit numeroase programe artistice pe care le-au prezentat, cu diferite ocazii la Biblioteca Județeană G. T. Kirileanu din Piatra Neamț, pe scena Căminului Cultural al comunei Săvinești, la Centrul Social „Popasul Iubirii Milostive” din Săvinești.
În luna decembrie trupa a prezentat un program de gimnastică ritmică, în cadrul unui spectacol organizat la Căminul Cultural din Săvinești.
Este a patra din clasă și a luat Premiul Întâi în cadrul unui concurs de cros organizat de școală. Își dorește să se autodepățșească și să ajungă prima din clasă „ anul acesta am avut note mai bune, dar să vedem … cred că voi lua premiu”.
Cu o situație materială precară, împreună cu cei trei frați și tatăl lor, locuiește într-o garsonieră, mama i-a părăsit acum trei ani. Singura lor sursă de venit sunt alocațiile celor patru copii și puținul pe care îl obține tatăl care muncește cu ziua.
În fiecare zi merge, alături de cele două surori la Centrul social – educativ „Popasul Iubirii Milostive”, unde servește masa de prânz. Vine aici de aproape zece ani, „mergem acolo în fiecare zi. Doamnele sunt drăguțe și bune. Cred că mă simpatizează.”
Simona beneficiază de proiectul „Dezvoltare comunitară prin educație și cultură”, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014 unde, unde pe lângă activitățile de asistare psiho-educatională şi atelierele de creaţie de care la care participă, a învățat la rândul ei să se implice în activităţile sociale „Îmi place la afer-school. Aici mi-am făcut mulți prieteni. Îmi place, mai ales, că aici pot și eu să ajut alți copii. Îi ajut, pe cei mai mici, la temele de la matematică. Îmi place să fac calcule”, ne-a povestit Simona
Întrebată ce îi place să facă cel mai mult, S. ne-a că îi place să își petreacă timpul alături de prietena sa, Maria. „Când e frumos afară mergem să alergăm. Acum că e frig, ne place să ne uităm la comedii.”
O poveste de viață spusă de un copil care provine dintr-un mediu defavorizat economic și social, dintr-o familie dezbinată, fără mamă, dar care și-a păstrat în privire strălucirea şi candoarea specifică vârstei.
Emanuela Popa