"Bătrânețea începe ca toamna, cu melancolii, cu umbre care se lungesc, cu reverii și doruri vagi.“ Octavian Paler
Atunci când stăm de vorbă cu un vârstnic, ne întărim convingerea că definiția bătrâneții nu stă în cuvinte așternute pe hârtie.
De cele mai multe ori, bătrâneii pe care îi vizităm în spitale, cămine de bătrâni sau la domiciliul propriu sunt singuri și abandonați. În acele momente, ne gândim la proprii noștri bunici sau părinți, care s-ar putea afla foarte ușor în această situație.
Din păcate, acesta este tabloul pe care cei mai mulți dintre noi îl descriu atunci când vine vorba de ideea propriei înaintări în vârstă.
Ireversibilitatea timpului este greu de perceput atât cei mai în vârstă, cât și pentru persoanele aflate încă la prima tinerețe. Singurătatea și deznădejdea sunt aspecte care pun un stigmat negativ asupra acestei perioade, motiv pentru care pentru mulți bătrâni descriu această perioadă ca fiind un chin.
Atunci când avem ocazia să ne întâlnim cu bătrâni veseli și încrezători, care au dus povara multor primăveri, ne întrebăm oare care este secretul longevității?
Mai mult, unii dintre aceștia manifestă o atitudine pozitivă, sunt bine-dispuși, fapt îmbucurător de altfel. Acesta este unul dintre momentele în care ne întrebăm cum reușesc acești oameni minunați să-și păstreze zâmbetul pe buze, chiar și în momentele grele.
Ei bine, aflăm că se poate, în ciuda prejudecăților promovate de societatea actuală, care consideră bătrânii un segment inactiv din punct de vedere social. Aceasta este o atitudine total eronată, fiindcă înțelepciunea, sfaturile și învățăturile lor pot fi valorificate la maximum. Astfel, multe dintre persoanele în vârstă consideră senectutea ca pe un dar de la Dumnezeu, o perioadă în care ne putem îndrepta atenția spre liniște și pace sufletească.
Cei care nu privesc bătrânețea doar ca pe o colecție de boli și suferințe sunt și soții Plăcintă Ecaterina și Vasile, din satul Săvinești, județul Neamț.
Aflându-se în vizită la soții Plăcintă, unul dintre voluntarii Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești ne-a mărturisit: "sunt un cuplu admirabil, prototipul oamenilor gospodari, care cu stoicism au făcut față greutăților; mulți ne-am dori sa ajungem venerabila lor vârstă de 85 de ani, nedespărțiți".
Cu privirea pierdută spre un tablou vechi, dar zâmbind, doamna Ecaterina retrăiește vremurile de demult cu o ușoară nostalgie: "pe vremea aceea tinerii mergeau la bal, la horă – așa ne-am cunoscut și noi și de atunci tot împreună suntem, și la bine și la greu".
Tot împreună au pus umărul la construirea unei case frumoase și spațioase, dedicate celor doi copii (o fată și un băiat), de care însă nu s-au bucurat, fiindcă Dumnezeu i-a chemat la El mai devreme decât și-ar fi imaginat. Acum, pe timp de iarnă, s-au retras în spațiul călduros al bucătărioarei din lemn, plină de tablouri vechi, poze ale familiei....o comoară.
Au însă o nepoată și doi strănepoți frumoși, plecați în Italia cu mama lor, care îi vizitează în fiecare vară. Pe noptieră, în apropierea patului, telefonul pare a fi accesoriul cel mai iubit, aceasta fiind singurul mijloc de comunicare cu nepoțica.
Anii au trecut, iar soții Plăcintă își dau seama că valurile vieții și-au pus amprenta fie în viața profesională, fie în viața familială.
Timp de 33 de ani, domnul Vasile și-a desfășurat activitatea în cadrul fostului combinat de Fibre și Fire Sintetice din Săvinești, ocupând postul de operator chimist: ”erau mii de angajați; dacă aruncai o monedă în sus, n-avea loc să cadă; erau cîte 50 de autobuze la ieșirea din schimbul de la ora 14.00”.
În schimb, doamna Ecaterina a lucrat la cooperativă: ”de când a început și până n-a mai fost; munca la câmp nu era ușoară, dar ce puteam face?”
Întrebat cum erau vremurile de demult, domnul Vasile își găsește cu greu cuvintele.
Oftând, ne spune: "păi era bine că aveai de muncă; acum, nu vezi, tinerii stau pe stradă, n-au unde se duce să câștige o pâine; trebuie să plece departe să poată trăi”.
Un cuplu de bătrâni admirabili, familia Plăcintă este un exemplu de răbdare, decență și perseverență. Ei sunt conștienți că unica modalitate de a înnobila senectutea este credința în Dumnezeu.
Întrebați cum privesc senectutea, soții Plăcintă au răspuns că ei o văd ca fiind ultima etapă din viața omului înainte de trecerea la cele sfinte. De asemenea, pentru dânșii reprezintă o perioadă guvernată de împlinire, liniște și pace sufletească.
Menționăm că, în perioada 1 noiembrie 2014 – 28 februarie 2015, Fundația Solidaritate și Speranță Iași dezvoltă cursul de formare profesională ”Îngrijitori bătrâni la domiciliu”, adresat unui număr de 16 cursanți din mediul rural, șomeri și persoane inactive. Proiectul se desfășoară cu implicarea locală a Fundației Solidaritate și Speranță - filiala Săvinești.
Scopul cursului este dezvoltarea abilităților cursanților de a supraveghea starea de sănătate a persoanei îngrijite, cunoașterea simptomele de ordin somatic, evaluarea stării de dependență, realizarea tehnicilor de îngrijire și de prim ajutor.
Alexandra Gîrbea & Mihaela Bulai
