Copilăria este o lume a miracolelor, o lume a bucuriei și inocenței. Este lumea jocurilor și a poveștilor, o lume lipsită de griji și încărcată de zâmbete și voie bună. Este o lume reală, plină de armonie și iubire.
Pentru unii copii însă, copilăria este tulburată de nevoi, temeri și griji. Aceste suflete se luptă cu sărăcia, marginalizarea și excluziunea socială.
Toți copii sunt frumoși și speciali, dar diferiți. Fiecare are o personalitate unică și drepturi egale cu ceilalți. Toti au dreptul la educație, în funcție de nevoile lor, indiferent de etnie sau mediul din care provin.
În sprijinul unor astfel de copii Fundația Solidaritate și Speranță Iași – filiala Săvinești în parneneriat cu Centrul social - educativ ”Popasul Iubirii Milostive”, care aparține Parohiei ”Sf. Voievozi” din Săvinești, a derulat, în perioada iulie 2014 – februarie 2015, proiectul „Dezvoltare comunitară prin educație și cultură”, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014. Prin activitățile derulate în cadrul acestui proiect, fundația și-a propus reducerea excluziunii și ratei de abandon școlar, îmbunătățirea abilităților de viață a 30 de copii și 20 de adulți romi și români din comuna Săvinești, precum și resposabilizarea comunității pentru viața fiecărui copil în parte.
Printre beneficiarii acestui proiect, se numără și T. Dumitrița, o fetiță sensibilă, cu o personalitate sclipitoare. Iubește valsul, muzica și literatura. Pasiunea sa este lectura: „îmi place foarte mult să citesc. Personajul meu preferat este Degețica. O apreciez pentru curajul de care a dat dovadă și pentru că face fapte bune.”
Dumitrița provine dintr-o familie monoparentală. Tatăl i-a părăsit și a trecut în lumea celor drepți, mama, afectată de moartea soțului, a suferit o depresie. Ajutorul ei de nădejde este Dumitrița, care încă de pe acum îngrijește de bunul mers al gospodăriei și poartă de grijă celor doi frați mai mici Ana Maria, în vârstă de 3 ani și Florin de 7 ani.
Venitul întregii familii se rezumă la alocațiile copiilor, ajutorul social și ajutorul neprețuit al bunicii dinspre mamă, care a plecat la muncă în Italia pentru a le asigura nepoților un trai mai bun.
Situația dificlă în care se află nu a împiedicat-o nici o clipă să obțină rezultate foarte bune la învățătură: „îmi place să merg la școală și îmi place să ma îmbrac în fiecare zi în uniformă”. Apreciată de colegi și de doamna învățătoare, Dumitrița a luat anul trecut, la sfârșitul clasei a III-a, diplomă pentru merite deosebite la matematică și română.
În fiecare zi, indiferent de vreme, fetița de numai 10 ani, se trezește la 6 dimineața și parcurge pe jos o distanță considerabilă pentru a ajunge la școală. După terminarea orelor, Dumitrița merge împreună cu fratele său la Centrul social - educativ „Popasul Iubirii Milostive”, al parohiei “Sfinții Voievozi” din Săvineşti, unde primește masa de prânz în mod gratuit, alături de alți 85 de copii: „mâncarea mea preferată este supa de pui și negresa cu cocos. Doamnele de acolo sunt bune și înțelegătoare. Le doresc să fie sănătoase și să ne ajute în continuare.”
După masă, însoțită de colegi și alți copii, Dumitrița participă la programul școală după școală, care se desfășoară la Centrul de Servicii Sociale „Samariteanul Milostiv”. Dumitrița vine aici de la începutul clasei a IV-a: „îmi place de Andra, doamna de la after-school. Este bună la suflet și serioasă. Ne ajută la teme, ne explică unde nu înțelegem și are răbdare cu noi”. Pe lângă teme și alte activități care implică incursiuni în lumea limbii române și a științei numerelor, copii participă la activități creative și recreative unde se organizează ateliere de pictură și lucru manual.
Uneori, când ajunge acasă Dumitrița își însușește atribuții casnice, pentru a-i veni în ajutor mamei sale: „O ajut pe mama, dau cu mătura, spăl vase și șterg praful.”
Ca orice copil, Dumitrița iubește jocurile. Printre preferatele sale, în aer liber se numără „Țară, țară vrem oștasi!” și șotronul. Când vremea nu le permite activități în aer liber, cei trei frați joacă cărți: „Îmi place să merg în parc, acolo sunt mulți copii și e mai distractiv”.
Visul Dumitriței este să devină cântăreață, artista sa preferată este Indila. Talentul este de partea ei, membra grupului „Îngerașii” ne cucerește de fiecare dată când corul trupei își prezintă programele artistice sau încântă enoriașii parohiei „Sfinții Voievozi” cu sunetul duios al colindelor și cântecelor cu diferite tematici.
Viața Dumitriței este povestea unui copil care a trecut și a depășit momente grele, păstrându-și zâmbetul candid pe buze. Un copil care a găsit puterea de a merge mai departe și care la vârsta de 10 ani a învățat bucuria lucrurilor mărunte, alături de membrii familiei sale. Înțelegătoare și cuminte, generoasă și optimistă își dorește sănătate și multă fericire pentru singurul părinte care i-a mai rămas, mama.
Emanuela Popa