Potrivit raportului Institutului Național de Statistică, în anul 2010, un număr de 362.062 de copii nu erau instituționalizați în sistemul de învățământ, deși aveau vârsta corespunzătoare (3-17 ani),
Aceasta este realitatea dramatică a societății actuale. Din păcate, există numeroși copii proveniți din medii vulnerabile, care sunt privați de educație. Pentru un copil aflat în plin proces de dezvoltare, educația este cea care pune bazele formării profesionale, prin urmare este primordial ca acestor copii să le fie acordată șansa unui viitor mai bun. Cu rezultate bune la școală și vise mărețe, aceștia merită să fie ajutați să-și traseze un drum în viață.
Dar, din păcate există numeroase familii care nu reușesc să le ofere copiilor posibilitatea de a urma cursurile învățământului de masă. O consecință a acestui fapt este scăderea nivelui de educație, care treptat conduce spre degradarea întregii societăți.
În sprijinul copiilor proveniți din famiilii defavorizate vine Fundaţia Solidaritate şi Speranţă - filiala Săvinești în parteneriat cu Organizația Umanitară ”Hilfe fur Osteuropa Todtnau Seelscheid e.V.” din Germania, care a dezvoltat proiectul „Adoptă un copil sărman şi ajută-l să meargă la şcoală”.
În cadrul acestui proiect, sprijinit și de către doamna Augusta Jumanca, președintele Asociaţiei Umanitare "Ursula Honeck " din Piatra Neamţ, un număr de 52 de copii primesc burse lunare.
Așa cum fiecare persoană are individualitatea sa, tot așa povestea de viață a fiecărui copil beneficiar al bursei mai sus amintite este diferită. În cele ce urmează vom așterne pe hârtie povestea școlarului Carp Constantin, din comuna Săvinești, județul Neamț, unul dintre beneficiarii acestei burse lunare.
Elev în clasa a V-a, Constantin este unul dintre cei patru copii ai familiei Carp, pentru care orice ajutor contează. Pasionat de fotbal, mecanică și jocuri pe calculator, școlarul ne-a povestit că ori de câte ori are ocazia, o ajută pe mama sa la activitățile din gospodărie.
În fiecare dimineața, se trezește la ora 7 și merge cu drag la școală. În ziua în care pe orar este notată ora de desen, radiază de fericire. Pasionat de artă plastică, nu ratează nici o ocazie de a o uimi pe doamna profesoară. Peisajele din natură sunt apanajul său, iar picturile sale sunt expuse la "panoul creativ", așa cum ne spune mama sa.
În timpul liber, preferă să se plimbe cu bicileta prin împrejurimi și să se joace cu fratele său mai mic și cu celelalte două surori. Din când în când, mai merge în parcul din apropiere pentru a juca fotbal cu ai săi colegi de clasă. Dar când vremea nu este prielnică, preferă să se uite la desene animate cu frații săi, sau să citească materialele propuse de către doamna profesoară de limba română ("lista lecturilor suplimentare", așa cum o numește școlarul).
"Este un copil minunat, care m-a ascultat mereu și m-a înțeles. Încerc, pe cât posibil, să nu simtă lipsurile, dar din păcate asta este realitatea. Avem o situație materială dificilă, dar mulțumim lui Dumnezeu că suntem sănătoși. Mulțumim pe această cale doamnei Augusta Jumanca, asociației din Germania și părintelui Petru Munteanu pentru sprijinul acordat; cu bănuții aceștia îi cumpăr cele necesare pentru școală; este un real ajutor", ne-a mărturist doamna Carp, cu lacrimi în ochi.
Potrivit statisticilor, existe numeroase cazuri de copii care au renunțat la studii din cauza situațiilor materiale dificile. Cele mai întâlnite cazuri de abandon școlar sunt întâlnite în învățământul gimnazial, respectiv un procent de 0, 57%, urmat de cel liceal, în pondere de 0, 27%.
Absenteismul și abandonul școlar se află printre motivele pentru care Fundaţia Solidaritate şi Speranţă - filiala Săvinești în parteneriat cu Organizația Umanitară ”Hilfe fur Osteuropa TodtnauSeelscheid e.V.” din Germania au decis să acorde acest ajutor umanitar unui număr de 52 de copii, ce provin din familii cu posibilități materiale limitate.
Alexandra Gîrbea