Buna Vestire – Momentul în care istoria intră în veșnicie

Viața parohiei Martie 30, 2015

Miercuri, 25 martie 2015, comunitatea din Săvinești s-a reunit pentru a celebra o dublă sărbătoare în parohia „Sfinții Voievozi”. Este vorba despre prăznuirea Bunei Vestiri ca început al mântuirii neamului omenesc și despre aniversarea unui deceniu de activitate neîntreruptă în cadrul Centrului social-educativ „Popasul Iubirii Milostive”. Cu dor de sfințenie și gând de mântuire, cu lumina în privire și zâmbetul pe buze, credincioșii au pășit în biserică pentru a marca sărbătoarea milostivirii lui Dumnezeu asupra oamenilor.

Centrul social - educativ ”Popasul Iubirii Milostive”, la ceas aniversar - 2015

Galerie Foto

Sărbătoarea Bunei Vestiri - Darul lui Dumnezeu pentru făptura Sa

Termenul de „Buna Vestire”, ca definiţie teologică şi lingvistică, nu exprimă doar momentul întâlnirii dintre înger şi Fecioara Maria, ci este şi numele generic dat Evangheliei lui Hristos, ca arvună a împăcării aduse de El între Dumnezeu şi oameni. Sărbătoarea Bunei Vestiri arată că Dumnezeu consultă libertatea omului și o invită la participare. Astăzi, Dumnezeu a propus, iar fecioara a hotărât. Această acceptare a alegerii divine  devine un eveniment cu consecințe până la sfârșitul veacurilor. Dumnezeu are nevoie de om pentru a deveni om, are nevoie de noi pentru a ne face nemuritori.

În parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești, Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele paroh Petru Munteanu, alături de părintele Mihai Meraru de la parohia Dragomirești. Cuvântul de învățătură de după citirea Sfintei Evanghelii a fost rostit de către părintele Mihai Meraru, care a ținut să accentueze că această sărbătoare a Maicii Domnului arată misiunea nobilă a Sfintei Fecioare Maria. „Sărbătorile închinate Maicii Domnului ne amintesc cinstea de care se bucură Sfânta Fecioară înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor, iar ziua ne astăzi ne vorbește despre vestea cea bună primită de neamul omenesc de la Arhanghelul Gavriil. Solul lui Dumnezeu este trimis la Fecioara Maria pentru a-i încredința cea mai importantă misiune: aceea de a primi în pântecele ei pe Fiul lui Dumnezeu. De aceea, Sfânta Fecioară a fost întâmpinată cu mesajul de bucurie pentru întreg neamul omenesc. Vedem în referatul biblic faptul că Fecioara Maria, nefiind vinovată înaintea Domnului și a oamenilor, cere lămuriri cu privire la posibilitatea acestei nașteri. Cunoaștem că Sfânta Maria a fost logodită cu bătrânul Iosif, bărbat drept și temător de Dumnezeu, după o veche rânduială iudaică pentru fecioarele care doreau să trăiască în curățenie. Arhanghelul îi spune că „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea și Sfântul care se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema”. Primind această misiune, Fecioara răspunde: „Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul tău!” În acel moment, Maria devine Maică a Domnului, rămânând însărcinată. Tot în această zi, Maria mai primește o veste bună, referitoare la ruda sa Elisabeta, care purta în pântece pe Sfântul Ioan Botezătorul”.

Apoi, părintele Mihai Meraru a prezentat-o pe Maica Domnului ca ocrotitoare a familiei creștine și a vorbit despre cinstirea Sfintei Fecioare de-a lungul istoriei. În final, predica s-a axat pe opoziția dintre Vestea cea Bună și veștile triste de astăzi și a prezentat sărbătoarea Bunei Vestiri ca pe o mărturie peste veacuri a iubirii lui Dumnezeu pentru creația Sa și ca pe un prilej în plus de a spori dragostea noastră unii față de alții.

Un deceniu de activitate sub semnul iubirii milostive

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Petru Munteanu a rostit o scurtă cuvântare, făcând legătura dintre Buna Vestire și sărbătorirea a zece ani de activitate neîntreruptă la Centrul social-educativ „Popasul Iubirii Milostive” din Săvinești. „Sărbătoarea de astăzi este una a păcii și a bucuriei, a Veștii celei Bune, pe care poporul român o cântă pe 25 decembrie în colinda intitulată „O, ce veste minunată!” Între toate veștile care caută să ne tulbure pacea și liniștea interioară, vestea de astăzi ne descoperă că Hristos Domnul Se întrupează având ca tron al slavei Sale trupul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. De aceea, Maica Domnul este zugrăvită deasupra Sfântului Altar cu Mântuitorul Hristos în brațe, săvârșind alături de întreaga umanitate Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Ea este cea care a acceptat în mod liber darul iubirii lui Dumnezeu. Sfinții Părinți ne spun că dacă Maica Domnului ar fi refuzat chemarea îngerului, Hristos Domnul nu s-ar fi întrupat. Astfel, întruparea apare ca o cooperare între Dumnezeu și om, Fecioara Maria fiind darul nostru, al umanității. Prin sărbătoarea de astăzi, noi intrăm în spațiul păcii, iar pe acest altoi suntem chemați să rodim mesajul iubirii”, a declarat părintele Petru Munteanu.

„Împreună cu sărbătoarea de astăzi intrăm într-un eveniment festiv al parohiei, intitulat „Zece ani de activitate de tărâm social-filantropic”. În urmă cu un deceniu, în ziua Bunei Vestiri avea loc deschiderea Centrului social-educativ „Popasul Iubirii Milostive”. Îmi amintesc că am fost invitat la sfințirea locului pe care a fost construit acest așezământ. Era soare în acea zi, iar locul semăna cu un tepșan pe care pășteau vacile. După ce s-a făcut sfințirea untdelemnului și a apei, s-a săpat simbolic o groapă cu un hârleț, cerându-se ca Hristos să binecuvinteze un loc în care să fie El Însuși continuu prezent. Negăsindu-se o piatră pentru a fi pusă ca simbol al temeliei, s-a săpat până ce a fost descoperită una. Această piatră a fost specială întrucât avea pe ea semnul sfintei cruci, anunțând că acolo se va săvârși o lucrare deosebită. După câteva săptămâni, priveam cu emoție locul pentru că nu începuseră încă niciun fel de lucrări. Dar după ce fondurile au fost aprobate, s-au ridicat trei clădiri, iar cea din mijloc, unde s-a găsit piatra cu semnul crucii, a ajuns să fie centru social. Însă după ce a fost construit, acesta s-a și închis, din cauza lipsei fondurilor. De aceea, prin hotărârea Consiliului Local din Săvinești, spațiul a fost încredințat parohiei „Sfinții Voievozi”, aici urmând să să desfășoare o serie neîntreruptă de activități sociale și educative. Acest centru a crescut sub ochii noștri, iar zece ani au trecut ca o clipă. Amintirile acestui centru au fost adunate într-un volum special, și iată că s-au strâns 300 de pagini, care ar face cinste bibliotecii oricărei familii din Săvinești. Ceea ce este mai important este faptul că în această lucrare vă regăsiți cu toții. Sunteți prezenți fiecare în această poveste de iubire, în care i-am ajutat pe copiii noștri să crească lângă noi. Prin susținătorii discreți și hotărâți s-au pus pietre vii la zidirea sufletească a multor oameni. Și astfel, având aceeași țintă, putem să ne urmăm fiecare dintre noi drumul nostru spre desăvârșire”, a adăugat părintele Petru Munteanu.

După discursul părintelui paroh, credincioșii prezenți au pornit în procesiune către Centrul social-educativ, unde s-au bucurat de agapa frățească special pregătită. Totodată, a fost prezentată și Ediția Specială a Buletinului Parohial „Hai cu noi”, care include toate activitățile Centrului social-educativ „Popasul Iubirii Milostive” desfășurate în comunitate începând cu anul 2005.

Ziua de 25 martie 2015 este importantă și pentru faptul că se împlinesc șase ani de la înființarea filialei din Săvinești a Fundației Solidaritate și Speranță și doi ani de activitate a revistei online de dialog etic, estetic și social intitulată „Jurnal Spiritual”. De asemenea, domnul Gheorghe Măriuța, paraclisierul bisericii „Sfinții Voievozi” din Săvinești și-a serbat aniversarea.

Mihai Parfeni