Bucuria copilăriei trăite în credință

Viața parohiei Aprilie 4, 2015

Preșcolarii din grupa mare de la Grădinița „Vincenzina Cusmano” din Piatra-Neamț s-au bucurat vineri, 3 aprilie 2015, de o excursie în comuna Săvinești. Timp de câteva ore micuții au vizitat Parohia „Sfinții Voievozi”, unde s-au împărtășit, au vizitat atelierul de creație de la Centrul de Servicii Sociale „Samariteanul Milostiv”, iar la final au luat masa la Centrul social-educativ „Popasul Iubirii Milostive”. Copiii au fost însoțiți de sora Monica și sora Andreea și au fost coordonați de către Agafia Ramona Roșu, asistent social în cadrul Parohiei „Sfinții Voievozi” din Săvinești.

Cu ochii mari, curioși, într-o simplitate și o curăție aparte, copiii sunt cel mai bun exemplu că Dumnezeu adresează chemarea spre sfințenie tuturor. Entuziaști și veseli sau preocupați și tăcuți, copiii exprimă o sensibilitate aparte și o predispoziție spre crearea legăturilor de suflet. Cu privirea ațintită spre icoane și într-o linște absolută, copiii parcă sorb fiecare cuvânt al părintelui Petru Munteanu. „Chiar dacă iarna copacii nu au frunze, totuși ei nu sunt morți, ci primăvara înmuguresc și înfloresc. Dacă ei au înmugurit, înseamnă că au înviat, au prins viață. Natura întreagă ne vorbește despre viață și despre înviere, noi trebuie doar să putem să înțelegem aceste lucruri. Hristos Domnul ne vorbește despre minunea vieții, iar noi mergem la Biserică pentru că Fiul lui Dumnezeu a înviat. Cine crede în învierea Mântuitorului călătorește împreună cu El și este mai bun, mai iertător și mai credincios. Atunci când spunem rugăciunea Tatăl nostru, ne dăm seama că toți suntem frați unii cu alții în Domnul Hristos. Mă bucur că ați fost atenți, să facem sfânta cruce și să-I mulțumim lui Hristos că a înviat pentru noi și ne-a dăruit bucuria vieții veșnice”, le-a transmis părintele Petru Munteanu copiilor prezenți la Sfânta Biserică. După acest cuvânt de învățătură, copiii au rostit în cor rugăciunea Tatăl Nostru și au fost împărtășiți, pe rând, de către părintele Mihai Meraru, de la parohia Dragomirești.

A urmat apoi vizita la Centrul de Servicii Sociale „Samariteanul Milostiv”, unde asistentul social Agafia Roșu a prezentat invitaților activitățile desfășurate de filiala din Săvinești a Fundației Solidaritate și Speranță Iași în parteneriat cu parohia „Sfinții Voievozi”. La final toți invitații s-au oprit la Centrul social-educativ „Popasul Iubirii Milostive” al parohiei, unde au luat masa și au avut prilejul de a comunica.

„Noi am venit la Săvinești, în principal, pentru a-i împărtăși pe copii, deoarece toți din grupă sunt ortodocși, dar scopul nostru a fost și unul de cunoaștere și de împărtășire a activităților. Ne bucurăm că am fost primiți cu căldură și vom avea grijă să transmitem și celorlalți că se poate face mult bine fără zgomot. Ne bucurăm să vedem că fundațiile noastre se aseamănă foarte mult în activitățile social-educative, ambele încercând să-l ridice pe cel sărac și să-l sprijine la nivel material și spiritual”, a declarat sora Monica, responsabila comunității „Surorilor Slujitoarele Săracilor” și președinte al Fundației „Vincenzina Cusmano” din Piatra-Neamț.

Daria are cinci ani și spune că este foarte bucuroasă că a venit să se împărtășească la Săvinești: „Mi-a plăcut și păunul și chiar i-am dat puțină pâine să mănânce. Vrem să facem și noi la grădiniță coșulețe cum am văzut la creație, iar la vara ne dorim să revenim aici”. „Eu m-am împărtășit și acum două săptămâni; am mers cu mama. Aici la Săvinești mi-a plăcut să văd biserica de sus, iar la cantină siropul a fost cel mai bun suc”, a declarat micuța Rebeca.

Grădiniţa particulară „Vincenzina Cusmano” face parte din fundația cu același nume, ce a fost fondată de preotul italian Giacomo Cusmano (15 martie 1834 – 14 martie 1888), denumirea provenind de la sora clericului romano-catolic. Instituția de învățământ are filiale în mai multe țări, printre care Italia, Mexic, Congo, Camerun, Brazilia, India, Filipine și Uganda. În Piatra-Neamț, Grădinița cu program prelungit are un număr de 75 de copii, dintre care majoritatea sunt ortodocși, doar cinci copii sunt romano-catolici și trei musulmani. Sunt patru grupe, fiecare cu educatorul său: două măicuțe și două tinere educatoare laice. Printre copiii înscriși la această grădiniță se numără și persoane care provin din familii defavorizate, care sunt ajutați și integrați în permanență cu toți copiii. De asemenea, se dorește crearea unei legături de ajutorare între părinții și copiii cu posibilități materiale și cei cu probleme sociale, fiecare având câte ceva de învățat de la ceilalți. La Piatra-Neamț, în cadrul fundației „Vincenzina Cusmano” funcționează și o cantină socială, ce deservește în jur de 70 de persoane zilnic, iar membrii instituției efectuează vizite la domiciliul persoanelor defavorizate, cu scopul ajutorării și comunicării eficiente.

Mihai Parfeni