”Dacă avem credință Dumnezeu ne ajută”

Viața parohiei Iunie 17, 2015

”Sfinţii Români, mijlocitori în faţa Preasfintei Treimi pentru poporul drept-credincios Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţă să de lucru din 19-20 iunie 1992, după ce a mai trecut în rândul sfinţilor o mulţime de oameni duhovniceşti, de la călugări simpli şi ţărani până la domnitorul Ştefan cel Mare, binecredinciosul voievod martir Constantin Brancoveanu, cuvioşi şi cuvioase, s-a considerat că este potrivit ca să avem şi o Duminică a Sfinţilor Români, iar aceasta să fie Duminica a doua după Rusalii, adică Duminica imediat următoare Duminicii Tuturor Sfinţilor. Astăzi, prin sfinţii români, noi avem mai mulţi mijlocitori în faţa Preasfintei Treimi şi rugători pentru poporul român, ca el să-şi păstreze credinţa ortodoxă, să transmită generaţiilor tinere credinţa dreaptă, singură prin care primim mântuirea, şi să-şi înalţe demnitatea sa ca neam de voievozi, de cuvioşi, de martiri, de creştini sfinţi care cresc copiii în credinţă, care transmit credinţa, care zidesc biserici şi altare sfinte, care ajută pe bătrâni, pe bolnavi şi pe cei săraci, prin opera filantropică.” (Preafericitul Părinte Patriarh Daniel)

La sărbătoarea Duminica Sfinţilor Români, instituită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 1992, sunt cinstiţi în mod special toţi sfinţii neamului românesc.

Galerie Foto

În Biserica ”Arhanghelii Mihail și Gavriil” din Săvinești, Sfânta Liturghie închinată Sfinților Români a fost oficiată de părintele paroh Petru Munteanu și de părintele Ioan Măriuța.

În timpul Sfintei Liturghii a avut loc și sfințirea unui obiect de cult, o cădelniță primită de preotul Ioan Măriuța de la oameni credincioși din comuna Săvinești. Hirotonit diacon pe data de 31 mai 2015, iar pe 1 iunie 2015 preot în cadrul parohiei „Sf. Ilie Tesviteanul” din localitatea Bor, Valea Timocului din Serbia, părintele Ioan-Mihai Măriuța a oficiat alături de părintele Petru Munteanu, Sfânta Liturghie. După ce Preasfințitul Părinte Daniil, Episcop-locţiitor al Episcopiei Ortodoxe Române a Daciei Felix l-a hirotonit preot, părintele Ioan-Mihai Măriuța face parte din clerul protopopiatului ortodox român al Daciei Ripensis.

După citirea pericopei evanghelice părintele Petru Munteanu a ținut un cuvânt de învățătură celor aflați în locașul de cult, în care le-a vorbit despre spatial Bisericii ca recunoștință a noastră față de Dumenzeu, precum și despre Sfinții Români și Apostolii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. ”Oare și astăzi Mântuitorul are nevoie de apostoli? Oare și astăzi are nevoie Mântuitorul nostru Iisus Hristos are nevoie de ucenici? Sigur că da! Sunt și astăzi gospodari care merg la câmp, la muncă în fabrică și împletesc rugăciunea cu acțiunea lor, cu munca lor. Vedem astăzi, oameni din diverse domenii de activitate, care prin felul muncii lor devin o binecuvântare pentru națiune, sunt o rugăciune împletită cu o acțiune frumoasă. (…) Cel care este în Hristos, este omul comuniunii și comunității, este omul prieteniei și omul responsabil, este omul care se roagă pentru celălalt și care se simte responsabil pentru celălalt. Sfânta Evanghelie de astăzi ne arată care este criteriul chemări la apostolat  și cum și noi suntem chemați, ca în slijba pe care o facem să o facem pentru Dumnezeu”, a preicat părintele paroh Petru Munteanu.

Seceta din ultima perioadă a afectat culturile comunității săvineștene și nu numai. Cu încrederea că Dumnezeu le va asculta rugăciunea, enoriașii Parohiei ”Sfinții Voievozi” au participat pentru a treia oară la o procesiune pentru ploaie. Ca de fiecare dată, au înconjurat biserica, purtând icoana Maicii Domnului. Pe parcursul procesiunii au fost citite rugăciuni la vreme de secetă şi acatistele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre, s-a citit din Sfintele Evanghelii şi s-au intonat cântări religioase.

”Ne rugăm să plouă. Dacă nu aducem prinos de rugăciune, Dumnezeu nu ne ajută, fără rugăciune nimic nu reușim. Avem încrederea că Bunul Dumnezeu ne va ajuta”, a mărturisit Ileana Dumitrache, o credincioasă din Parohia ”Sfinții Voievozi”.

”Nu plouă de atât timp, am ieșit cu icoana Maicii Domnului și ne rugăm la Dumnezeu pentru câțiva stropi de ploaie. Văd oameni pe câmp, care roagă sau în grădini, avem nevoie de apă”, a susținut un alt enoriaș îngrijorat de recoltele din acest an.

”Dacă avem credință, Dumnezeu ne ajută. Participăm cu toții la această slujbă pentru ploaie, chiar dacă mai suntem și păcătoși din când în când, Dumnezeu nu ne lasă, trebuie să credem cu tărie că El ne va trimite ceea ce avem nevoie”, a menționat Ioan Corduneanu, un credincios al parohiei.

Brîndușa Dediu