Onoarea și recunoștința, manifestate la Săvinești

Viața parohiei Octombrie 23, 2015

„Dacă toată subzistenţa ta se reduce la o singură pâine şi un sărac vine la uşa ta să-ţi ceară de mâncare, scoate din cămara ta acea unică pâine şi, ridicând mâinile spre cer, adresează lui Dumnezeu acest cuvânt pe cât de mişcător, pe atât de nobil: «N-am decât o pâine, Doamne, primejdia îmi stă în faţă; dar eu dau, din puţinul pe care-l am, fratelui înfometat; ajută Tu Însuţi pe robul Tău care este în pericol«.”(Omilia la secetă).

Centrul de Servicii Sociale ”Samariteanul Milostiv” din Săvinești, care aparține Parohiei ”Sfinții Voievozi” din aceeași comună, a primit în perioada 18 – 24 octombrie 2015 vizita unei delegații din Germania și anume a doamnei Ursula Honeck, președinta Organizației Umanitare ”Hilfe für Osteuropa Todtnau – Seelscheid e.V” și domnul Gunther Köllner – secretar al asociației mai sus amintite, însoțiți de doamna Augusta Jumanca, președintele Asociației Ursula Honeck din Piatra Neamț.

Aflați pentru o săptămână pe plaiurile nemțene, reprezentanții delegației au vizitat, pentru început, sala de clasă din cadrul Centrului de Servicii Sociale „Samariteanul Milostiv”, unde se desfășoară programul de Afterschool, atelierul de broderie „Sf. Parascheva”, dar și atelierul de patiserie ”Sf. Minodora, Mitrodora și Nimfodora”, din cadrul Centrului social-educativ ”Popasul Iubirii Milostive” de la Săvinești. Cele două centre menționate sunt coordonate de părintele paroh Petru Munteanu de la Parohia „Sfinții Voievozi” din Săvinești.

Cu brațele deschise, părintele Petru Munteanu a întâmpinat delegația din Germania, menționând că: ”Organizația Umanitară ”Hilfe für Osteuropa Todtnau – Seelscheid e.V” dezvoltă împreună cu parohia noastră, de peste trei ani de zile, activități de asistență socială și activități cultural-educative pentru credincioșii parohiei și nu numai. Încărcați și plini de generozitate am descoperit împreună că darul iubirii este și un dar al vindecării, atât pentru cei care-l oferă, cât și pentru cei care-l primesc. Le mulțumim în numele tuturor beneficiarilor noștri și ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să le binecuvinteze jertfa și osteneala”.

Vizita oaspeților din Germania a avut dublu scop: atât unul educativ, fiindcă s-au purtat discuții despre activitățile educativ-recreative care au loc la centrele săvineștene, cât și cel social-filantropic, membrii delegației din Germania au dorit să viziteze mai mulți beneficiari ai ajutoarelor donate de organizația umanitară, pe care o reprezintă și, totodată,de a afla care sunt necesitățile acestora pentru a putea organiza următorul transport.

Prima întâlnire, a avut loc la Centrul de servicii sociale ”Samariteanul Milostiv”, loc în care s-au adunat, alături de părintele Petru Munteanu, voluntari și angajați ai parohiei și fundației cu fialiala în Săvinești, care au avut un schimb de informații cu doamna Ursula Honeck, domnul Gunther Köllner și cu doamna Augusta Jumanca.

„Dragi prieteni, vă mulțumim din suflet pentru primirea pe care ne-ați făcut-o, pentru ospitalitate. Putem spune că este foarte important pentru noi să vedem visul nostru împlinit, acela de a contribui la ajutorarea comunităților defavorizate; ne bucură să vedem că toate ajutoarele noastre au ajuns acolo unde trebuie. Eu vin deja de 25 de ani în România. Sigur că sunt foarte mulți oameni cu care colaborez în Germania, care se întreabă cum de mai este nevoie de un ajutor pentru România, după atâția ani de sprijin. Dar iată că, sunt foarte mulți copii, bătrâni și oameni săraci care încă mai au nevoie de ajutor. Acest lucru ne doare, de aceea dorim să ajutăm în continuare. Dacă pot ajuta puțin, eu cred ca merită să facem eforturi, pentru că ultima cămașă nu are buzunare, spune o vorbă, la noi, adică nu luăm nimic cu noi, când vom răspunde pentru faptele noastre, lui Dumnezeu. Chiar dacă facem aceste drumuri de atâția ani de zile, colegii mei încă mă ajută și mă sprijină; de aceea am decis să ne continuăm munca, chiar dacă nu mai suntem așa de tineri. Am fost entuziasmați astăzi să vedem că părintele Munteanu are un sprijin atât de mare și ne dorim să aibă putere să ducă mai departe această muncă. Cu acest prilej le mulțumesc și colegilor mei, și doamnei Jumanca, cu care lucrez de atâția ani de zile”, a declarat doamna Ursula Honeck, prim-președintele organizației Organizației Umanitare ”Hilfe für Osteuropa Todtnau – Seelscheid e.V” din Germania.

”Ne bucurăm de vizita reprezentanților organizației din Germania și le mulţumim pe această cale pentru raza de lumină pe care reușesc să o aducă în sufletul beneficiarilor noștri, pentru că prin această instituție izbutim să împlinim câteva vise. Putem menționa că prin sprijinul acordat de Organizația Umanitară ”Hilfe für Osteuropa Todtnau – Seelscheid e.V” din Germania, Parohia ”Sfinții Voievozi” din Săvinești a derulat mai multe campanii social – filantropice. În primul rând, campania ”Lumina lui Hristos luminează tuturor”, care a avut ca scop oferirea de sprijin material şi suport spiritual cu ocazia sărbătorilor pascale unui număr cât mai mare de persoane vulnerabile, instituţionalizate sau aparţinând unor comunităţi sărace. În perioada aprilie - iunie 2015 s-au donat articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, produse de uz casnic şi de igiena în valoare de 80.066,07 lei unui număr de 16 parohii şi organizaţii nonguvernamentale, care au distribuit la rândul lor aceste bunuri persoanelor din categorii sociale dezavantajate din judeţele Neamţ, Bacău, Iaşi şi Vaslui. Amintim de campania ”Dăruieşte cu respect”, în cadrul căreia s-au distribuit materiale igienico-sanitare, var lavabil, lenjerii, pentru organizații nonguvernamentale, şcoli, grădiniţe, parohii din întreaga regiune. Au fost distribuite bunuri în valoare de 70.236,07 lei către 16 instituţii. În total, s-au oferit bunuri valoare de 102.073,07 lei. Cea mai recentă activitate a fost ”Festivalul ghiozdanelor”, prin care s-au distribuit 76 de ghiozdane şi rechizite copiilor din comuna Săvineşti, care beneficiază de o masa de prânz la Centrul social-educativ ”Popasul Iubirii Milostive, în valoare totală de 3800 lei. În luna septembrie 2015 au fost donate bunuri, în valoare de 9.180 lei (materiale igienico-sanitare, lenjerii de pat, haine, medicamente) către două instituţii, din care una medicală, care la rândul lor le-au distribuit beneficiarilor lor. Dar nu trebuie să uităm de Tabăra de creație ”Aripi de înger”, care anul acesta a reunit pe plaiurile săvineștene 674 de tineri participanți, din mai multe zone din România, dar și din afara granițelor”, a subliniat Agafia Roșu, asistent social în cadrul Parohiei ”Sfinții Voievozi” din Săvinești.

Studioul de radio, amenajat în clădirea Școlii Vechi din Săvinești a fost ca o surpriză oferită musafirilor. ”Din încredințarea părintelui Petru Munteanu, am prezentat oaspeților studioul de producție și emisie și cel de înregistrări, cu tehnica specifică fiecăruia, oferind și câteva informații despre specificul cultural al Radioului și despre politica sa editorială, orientată spre social, educație, și comunitatea locală. Doamna Ursula s-a arătat impresionată de proiectul nostru și deasemenea interesată de a ne urmări pe Internet și a fost plăcerea noastră să o inițiem în felul în care telefonul mobil și computerul pot traduce automat în germană site-urile noastre”, a declarat părintele Chirița George, colaborator în cadrul proiectului Radio Jurnal Spiritual.

Vizitele au continuat spre alte instituții beneficiare, precum Asociația ”Sfântul Avraam” din Dumbrava Roșie, care adăpostește 11 suflete și le poartă de grijă preotul Schiman Constantin, ca într-o adevărată familie. Alex, Ela, Valentin bucuroși de musafiri i-au invitat pe aceștia la un tur al casei, arătându-le o parte din lucrările realizate de mânuța lor.

”Bine ați venit în mijlocul nostru, sunt mama a 11 copii, care sunt în îngrijirea părintelui Schiman Constantin. Sunt în îngrijire permanentă, merg la școală, învață foarte bine. Copiii provin din familii cu probleme sociale, noi le suntem mamă, tată, avem doi copii din Săvinești, Ana și Fabian. Colaborăm cu parohia păstorită de părintele Petru Munteanu, de la care primim donații care vin în sprijinul activităților noastre”, le-a spus doamna Verginica, ce se interesează îndeaproape de cele 11 suflete.

Nu a fost ocolită nici parohia părintelui Ciprian Ungureanu, din satul Dîrloaia, care păstorește o comunitate mică, îmbătrânită și cu foarte multe familii defavorizate social. ”În parohia noastră sunt 65 de case locuite, iar familii care au copii sunt 26, restul persoanelor sunt bătrâni și singuri. Enoriașii s-au bucurat de fiecare dată când le-am oferit ajutoarele primite de la parohia părintelui Munteanu, dăruite de organizația dumneavoastră. Nu există nici o instituție de învățământ în satul nostru, merg în satul vecin, la Bîrgăoani și nici dispensar. Suntem onorați că ne-ați vizitat și că vă gândiți la noi”, a spus părintele Ungureanu.

Vineri, 23 octombrie, doamna Ursula Honeck, domnul Gunther Köllner, însoțiți de doamna Augusta Jumanca, au venit să aducă prinos de recunoștință Maicii Domnului, în Biserica ”Sf. Voievozi” din Săvinești.

”Sunt din nou foarte impresionată de biserica frumoasă, de atât de multă lume care se găsește acum în biserică, sunt convinsă că trebuie să credem în Dumnezeu și sigur că noi încercăm să ajutăm mai departe pe cei din România, pe cei cu probleme sociale. Vă mulțumim foarte mult, părintelui Munteanu, părintelui Mihai Meraru, părintelui Ciprian Ungureanu, ca munca pe care v-a dat-o Dumnezeu, să-i păstorați pe cei tineri, pe cei bătrâni, indiferent de statulul lor social, să o duceți mai departe, până la capăt așa cum dorește Dumnezeu. Noi am promis și o să vă ajutăm în continuare cât timp vom putea. Consider că este un fapt creștinesc să împarți cu cel care este la nevoie ceea ce ai tu și de aceea sunt convinsă că vom reuși. Vă dorim toate cele, sănătate, binecuvântarea Domnului și rămâneți fideli Bisericii”, le-a menționat doamna Ursula Honeck credincioșilor aflați în sfânt lăcașul de cult.

”Vă mulțumesc în numele Parohiei ”Izvorul Tămăduirii” de la Dragomirești, parohia pe care o păstoresc de 16 ani, prin intermediul Parohiei ”Sfinții Voievozi” din Săvinești și Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești, reprezentate de părintele Petru Munteanu, noi am primit ajutorul organizației dumneavoastră. Așa cum ați văzut și la fața locului în parohia noastră, trei familii primesc ajutorul fundației, printr-o bursă lunară, dar și prin ajutoarele materiale (haine, jucării, încălțăminte, dulciuri, detergenți, materiale igienico-sanitare) oferite acestor trei familii, precum și celorlalți enoriași care provin din medii defavorizate”, a reliefat părintele Mihai Meraru.

Totodată, părintele Meraru a amintit și de motto-ul organizației din Germania ”Mai bine să aprinzi o lumină mică, decât să blestemi întunericul”. ”Sincer vă spun, m-a impresionat mult acest motto, ne dă de gândit fiecăruia dintre noi că în aceste cuvinte se regăsesc cuvintele Sfintei Evanghelii în care Hristos spune: ”Eu sunt Lumina lumii, cel ce crede în Mine nu va rămâne în întuneric” și tot Mântuitorul spune: ”Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre cele bune să slăvească pe Tatăl cel din Ceruri”. Această lumină mică din partea dumneavoastră a ajuns ca o lumină mare în mijlocul enoriașilor noștri și în ziua Judecății lui Hristos, El ne va dărui răspuns bun la judecată pentru toate aceste lumini pe care le-am dăruit oamenilor prin faptele noastre bune. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Mulțumim și doamnei Augusta Jumanca, pentru că prin intermediul dumneaei putem lua legătura cu cei din Germania”, a încheiat părintele Mihai Meraru.

”Este o bucurie pe care o împărtăşesc astăzi, pentru că astăzi reușesc să le mulțumesc celor care, prin intermediul părintelui Munteanu, prin organizațiile pe care coordonează, au oferit daruri și parohiei pe care o păstoresc, Parohia Dîrloaia, comuna Bîrgăoani. Parohia noastră este una mică și după cum ați văzut, îmbătrânită și care au parte de stare materială precară. Tot ceea ce faceți pentru enoriașii noștri este de un real folos, pentru că au nevoie de ajutorul nostru. Vă mulțumesc încă o dată, Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă răsplătească efortul pe care-l faceți și să vă ajute să realizați tot ceea ce v-ați propus pentru perioada următoare”, a menționat părintele Ciprian Ungureanu.

Aflați în sfânt lăcașul de cult, colaboratori și angajați ai parohiei și fundației săvineștene au dorit să-și exprime recunoștința față de membrii organizației germane, aflați în România.

”Vă mulțumesc în numele organizației Inner Wheel din Bacău, o organizație de femei, care, și prin ajutorul părintelui Munteanu, am reușit să donăm bunuri materiale, oferite de asociația dumneavostră, mai multor familii nevoiașe din județul Bacău”, a spus doamna Nicoleta Alexa, de la organizația Inner Wheel din Bacău.

”Mulțumesc Bunului Dumnezeu că suntem aici, astăzi, pentru că venind de la un drum mai lung am avut probleme tehnice cu mașina. Cu ajutorul lui Dumnezeu putem face foarte multe lucruri împreună, îmi pare foarte rău că sunt mulți oameni în jurul nostru care uită că putem face mult mai mult bine împreună și că ne amintim de puterea lui Dumnezeu doar când suntem în necazuri. Dacă am fi mai uniți și ne-ar interesa ce se întâmplă în jurul nostru, noi și cu ajutorul Bisericii am face mult mai mult. Nu știu formule, nu sunt magician, nu fac minuni pentru România și pentru poporul român, dar sunt mândră că sunt româncă, sunt mândră că v-am cunoscut și vă doresc să fiți binecuvântați de Dumnezeu, cu toții”, a subliniat doamna Cecilia Ghiorghiu, membru al consiliului director al fundației conduse de pr. Petru Munteanu.

Ultimul cuvânt de recunoștință l-a adresat domnișoara Cristina Petrariu, contabil în cadrul Fundației Solidaritate și Speranță – filiala Săvinești:  ”În primul rând trebuie pomenite bursele acordate cu suținerea organizației pe care o reprezentați, 54 de copii se bucură lunar de un sprijin financiar. De asemenea, trebuie pomenit ajutorul considerabil acordat cantinei sociale, unde beneficiază de o masă caldă mai mulți copii nevoiași, dar nu în ultimul rând trebuie să amintim de jucăriile, hainele, rechizitele care sunt oferite copiilor beneficiari cu ajutorul dumneavostră. Valoarea campaniilor desfășurate de fundația de la Săvinești însumează 60.000 euro și vă mulțumim în numele beneficiarilor noștri, dar și de la celelate instituții beneficiare.”

În rândurile de mai jos, vă redăm câteva mărturii al beneficiarilor Organizației Umanitare ”Hilfe für Osteuropa Todtnau – Seelscheid e.V”, din Piatra Neamț.

”Colaborăm cu Organizația Umanitară ”Hilfe für Osteuropa Todtnau – Seelscheid e.V” din Germania de zece ani, prin Forumul Democrat al Germanilor din Piatra Neamț. Colaborarea cu ei a ridicat foarte mult standardul Centrului de Îngrijiri Comunitare din Piatra Neamț, întrucât, datorită ajutoarelor materiale, sanitare de calitate și foarte moderne, astfel ne-am permis să prestăm în orașul nostru servicii socio-medicale de înaltă ținută. În fiecare an organizația din Germania a sprijinit unitatea noastră cu cele ce erau solicitate de la an la an, ca nevoi primare, începând cu materiale de lucru sanitare (seringi, dezinfectanți, medicamente, pampers, soluții), cu instrumente de lucru pentru persoane cu dizabilități fizice (cărucioare, cârje, bastoane), cu mobilier tipic sanitar necesar pentru dotarea sălii de tratament, a sălilor de recuperare neuromotorie (mese de masaj, aparate de kinetoterapie), mobilier pentru dotarea și intimizarea interiorului fundației noastre (canapele) precum și foarte multe accesorii necesare dotării sălii de mese, a bucătăriei. La acestea se adaugă materiale cu care i-am putut ajuta pe cei nevoiași, ca ajutor social: hrană, lenjerie, piese de mobilier, îmbrăcăminte, încălțăminte. Toate acestea au ridicat calitatea muncii depuse de colectivul Centrului de îngrijiri comunitare din Piatra Neamț în serviciile socio-medicale, având bază de lucru modernă și asigurată de la an la an și, evident, au contribuit la un aspect plăcut al centrului nostru. De fiecare dată îi așteptăm cu drag pe acești oameni minunați”, doamna doctor Liliana Hâncu, președintele Fundaţiei de Îngrijiri Comunitare.

”Suntem încântați că debutul anului școlar începe și cu vizita delegației Organizaţiei Umanitare ”Hilfe für Osteuropa Todtnau – Seelscheid e.V” din Germania. Dacă s-ar întâmpla să nu vină ei, facem noi tot posibilul să mergem. Le mulțumesc pe această cale, pentru toate materialele donate instituțiilor pe care le am în administrare, Școala nr. 8, Grădinița nr. 8 și Grădinița nr. 5 din Piatra Neamț”, a spus doamna Teodora Simionel, directorul Școlii nr. 8, Piatra Neamț.

”Îngerilor noștri păzitori, Ursula, Gunther și Augusta le suntem foarte recunoscători pentru ajutorul acordat grădiniţei noastre în al VI-lea an de colaborare. Apreciez implicarea personală a membrilor organizației, prin intermediul cărora, Grădinița nr.5 din Piatra Neamț a primit materiale igienico-sanitare, jucării, hăinuțe, mașină de spălat, lapte praf, prosoape, lenjerii de pat și tot felul de materiale atât de necesare nouă. Copiii s-au obișnuit cu prezența ”îngerilor noștri păzitori” în fiecare semestru, iar pentru aceste întâlniri ei pregătesc tot felul de lucruri, făcute de mânuța lor, pentru a-și arăta recunoștința pentru tot ceea au primit, dar și pentru lecțiile de viață pe care ei ni le dau, în ceea ce privește voluntariatul, ajutorul pe care-l dau celor nevoiași. Admirăm energia, puterea, organizarea și vivacitatea prietenilor germani, implicarea emoțională și dragostea cu care dumnealor fac acest act de voluntariat la grădinița noastră. Respect, admirație și prețuire sunt cuvinte pe care copiii, părinții și cadrele didactice de la grădinița noastră, le atribuie Asociației Ursula Honeck și președintei acesteia, doamna Augusta Jumanca. Drept mulțumire, noi suntem a doua grădiniță din oraș, care are o trupă de dansuri cu specific german”, le-a transmis doamna Gina Gheorghiu, coordonator – profesor la Grădinița nr. 5 din Piatra Neamț.

”În fiecare toamnă și primăvară îi așteptăm cu drag și cu emoții pe reprezentanții Forumului Democrat German din Piatra Neamț și cei ai Organizației Umanitare ”Hilfe für Osteuropa Todtnau – Seelscheid e.V” din Germania. Un parteneriat deosebit, un ajutor necesar nouă, prin care primim dulciuri, jucării, haine, detergenți, toate ne-au fost de un real folos. Prin această colaborare avem parte și un schimb cultural – participăm la evenimentele artistice organizate de Forumul German din Piatra Neamț. Apreciem noblețea sufletească, mai ales că vin de la distanță, noi îi așteptăm cu drag de fiecare dată, cu respect”, Florentina Stroia, coordonator Grădinița nr. 8 din Piatra Neamț.

”Colaborăm cu Asociația Ursula Honeck și cu Organizația Umanitară ”Hilfe für Osteuropa Todtnau – Seelscheid e.V” din Germania de aproximativ 10 ani, beneficiem de ajutoare constând în echipamente pentru persoane cu dizabilități fizice, cadre de mers, scaune, pampers, cărucioare, materiale igienico-sanitare”, Andrei Veneciuc, coordonatorul organizației Motivation din Piatra Neamț.

Să îți ajuți aproapele ”este un mod de viață adoptat de membrii Organizației Umanitare “Hilfe für Osteuropa Todtnau – Seelscheid e.V” din Germania, care desfășoară activități social – filantropice de 25 de ani în România. Ei sunt un exemplu viu pentru umanitate.

Brîndușa Dediu