„Anul Nou civil ne cheamă la sfințirea timpului, la folosirea lui pentru a ne apropia de Dumnezeu cel Unul Sfânt, care e mai presus de timp, dar care din iubire de oameni s-a făcut om și a viețuit în timp, în lume, Mântuitorul Iisus Hristos, Împăratul Veacurilor.” (Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)
În prima zi a Anului Nou administrativ (civil), 01 ianuarie 2016, la Parohia ”Sfinții Voievozi” din Săvineşti, a fost oficiată Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. La sfârșitul Sf. Liturghii a fost săvârșită o slujbă de Te Deum, ca mulţumire adusă pentru binefacerile primite de la Dumnezeu în anul care s-a încheiat. Slujba Te Deum-ului a fost oficiată de pr. Petru Munteanu și pr. Ioan Mihai Măriuța.
Cu emoția trecerii în Noul An civil, oamenii de bună credință au pășit în anul 2016 cu încrederea că dorințele sau aspirațiile lor prind contur în lucrarea lui Dumnezeu.
Astfel, numeroși credincioși ai Parohiei ”Sfinții Voievozi” din Săvinești au fost prezenți la Sfânta Liturghie, închinată ”Tăierea împrejur cea după trup a Domnului și Sf. Ier. Vasile cel Mare”, încă de la primele ore ale zilei noului an.
Pericopa Evanghelică a fost rostită de părintele Ioan Mihai Măriuța, după care a adresat un cuvânt de învățătură credincioșilor aflați în sfânt lăcașul de cult. Preacucernicia sa a explicat importanța zilei de 1 ianuarie și a povestit viața Sfântului Ierarh Vasile cel mare, primul ctitor de spitale și adăposturi pentru bătrâni.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Petru Munteanu s-a adresat enoriașilor: ”Intrăm în Noul An cu rugăciunea de Te-Deum, o rugăciune de binecuvântare a Noului An și nu intrăm oricum, pentru că astăzi, Biserica noastră îl celebrează pe Sfântul Vasile cel Mare”. Totodată, i-a felicitat pe toți cei care poartă numele Sfântului Vasile cel Mare, iar credincioșii s-au alăturat corului bisericii, cântând sărbătoriților tradiționalul ”La mulți ani!”.
Nașterea Domnului este sărbătoarea care adaugă la toate frumusețile ei și pe aceea de a fi o sărbătoare a familiei. În această perioadă, cei dragi se reunesc , trăind frumusețea legăturilor pe care prietenia și familia le dezvoltă în spaţiul sărbătorii Nașterii Domnului Iisus Hristos. Musafiri de departe au poposit și la Săvinești, alături de cei dragi. De peste 8.500 de km, din Canada, două tinere, Tamara și Andra s-au reîntors după 13 ani, pentru câteva zile, la bunici, să petreacă împreună câteva momente de bucurie și regăsire. ”Vă mulțumim, părinte, pentru vorbele frumoase și pentru căldura sufletească cu care ne-ați primit”. Andra studiază la Școala de Drept, iar sora ei mai mica, Tamara, studiază la Școala de Poliție, din Canada. Tinerele, le-au urat celor din biserică un An Nou plin de bucurii și sănătate.
Din cele 26 de troițe ridicate în parohia păstorită de părintele Petru Munteanu două dintre ele își sărbătoresc hramul la sărbătoarea Sf. Ierarh Vasile cel Mare. Astfel, după săvârșirea Sfintei Liturghii, părintele paroh, avându-i alături pe preotul Ioan Măriuța și preotul Mihai Meraru, însoțiți de credincioși, au săvârșit slujba de hram la troițele ridicate de familiile Vasile şi Tinca Plăcintă, de care, în prezent, se îngrijește familia domnului Marius Nicolae Pristavu și la cea ridicată de familia Roman Săvel.
În cuvântul de învățătură, adresat credincioșilor la una dintre troițe, părintele Petru Munteanu a menționat: ”Ne-am adunat aici ca să cinstim pe prietenul nostru, pe Sf. Ierarh Vasile cel Mare. Diferența dintre sfintele icoane și tablouri sau picturi este aceasta, că la sfânta icoană când te închini și o săruți și cel din sfânta icoană te îmbrățișează și merge cu tine. Astăzi noi ne-am adunat în mijlocul drumului, doar așa, ca să stăm în frig, ci ne-am adunat ca să simțim prezența și căldura celui care ne îmbrățișează, din troiță, prietenul nostru, sfântul nostru, biruitorul ispitelor cu care călătorim, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare. Când un credincios trece pe lângă troiță și se închină în fața acesteia și privește la Sf. Vasile cel Mare, privește cu prietenie, credință și evlavie în Dumnezeu. Pleacă apoi pe drumul său, către casă, cu grijile care-l însoțesc, dar nu pleacă singur de aici, ci pleacă cu Sf. Vasile cel Mare. Aceasta este taina ascunsă pe care spațiul troiței ni-l descoperă.”
Sfântul Vasile cel Mare a trăit în secolul al IV-lea şi provenea dintr-o familie creştină deosebită: sora, Macrina, şi fratele său, Grigore din Nyssa, au devenit, de asemenea, sfinţi. Sf. Vasile a urmat şcoli în Cezareea, Bizanţ şi Atena, remarcându-se de tânăr prin profunde cunoştinţe în filosofie, astronomie, geometrie, medicina şi retorică. Scrierile sale strălucite pun bazele vieţii monahale sistematice, Sf. Vasile fiind considerat părintele monahismului oriental.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a explicat, în cuvântul de învățătură rostit vineri la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare din Catedrala Patriarhală, că Anul Nou civil, spre deosebire de cel bisericesc, marcat la 1 septembrie, este sărbătorit la 1 ianuarie și a îndemnat la săvârșirea de fapte bune: „Numele lunii ianuarie vine de la zeul roman Ianus, care avea două fețe, una orientată spre trecut și alta spre viitor. Și de aceea, la 1 ianuarie ne întrebăm ce am făcut bine în anul care a trecut și ce bine vom săvârși în anul în care am intrat. Deci, noi nu trebuie să fim cu două fețe, în înțelesul duplicitar, ci să ne gândim la trecut și să preluăm din trecut ceea ce a fost bun și să continuăm și în prezent și în viitor. De asemenea, să săvârșim în prezent și în viitor fapte bune spre slava lui Dumnezeu și spre-a noastră mântuire”.
La 1 ianuarie, de Sfântul Vasile cel Mare, aproape 600.000 de români, în majoritate bărbaţi, îşi sărbătoresc onomastica, potrivit statisticilor.
Din totalul celor 587.327 de români sărbătoriţi de Sf. Vasile, 500.146 sunt bărbaţi, iar 87.181, femei.
Cele mai multe românce care îşi sărbătoresc onomastica în prima zi a anului, respectiv peste 83.000, poartă numele Vasilica, alte 1.800, pe cel de Vasilca, peste 900 se numesc Sica, iar 528, Vasila.
Dintre bărbaţi, 478.715 se numesc Vasile, circa 20.000, Vasilică, iar alţi peste 1.100 au numele Silică, Sile, Vasi sau Sică.
Numele de băiat Vasile, frecvent în toate regiunile românești, continuă la noi numele grecesc Basileios. Semnificația numelui grecesc este aceea de regal, de la basileus – rege, conducător. În Antichitate, basileul era conducător al tribului.
Prin originea și semnificația sa inițială, Vasile este strâns înrudit și cu termenul biserică: basilike – basilica.
Alături de nume precum Ion, Gheorghe sau Dumitru, numele de băiat Vasile este unul dintre numele cunoscute ca pur românești și cu vechime pe teritoriul țării noastre.
Brîndușa Dediu