„În acest duh al prezenței lui Dumnezeu în viața noastră se cuvine să înțelegem sărbătoarea Nașterii Domnului Hristos. În ritm de colind, să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru anul care tocmai se încheie, cerându-i ajutor și pentru anul care vine. Vremurile nu sunt ușoare nici pentru Biserică, nici pentru țară, nici pentru lume. Avem nădejdea sfântă că, mărturisind dreapta credință, rămânând în comuniune unii cu alții în Biserica Sa dreptmăritoare, rugăciunea nelipsind din viața noastră, Dumnezeu ne va întări să mergem mai departe pe marea vieții acestei lumi către Împărăţia cea nestricăcioasă.” Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Ziua de 18 decembrie 2016 a reprezentat motiv de sărbătoare pentru enoriașii Bisericii „Sfinții Voievozi” din Săvinești, întrucât pe lângă oficierea Sfintei Liturghii dedicate Duminicii dinaintea Prăznuirii Naşterii Domnului, a avut loc și un recital de colinde interpretat de corul „Edelweiβ” al Forumului Democrat German din Piatra Neamț şi Ansamblul Folcloric „Comorile Neamţului” din Piatra Neamţ.
După ce părintele Petru Munteanu a rostit pericopa Evanghelică, a urmat cuvântul de învățătură: „Ne pregătim de sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos şi în această pregătire, Sfânta Biserică ne îndeamnă să trăim sărbătoarea Naşterii Domnului şi să o trăim în duhul sărbătorii. În duhul acesta al sărbătorii, noi trăim bucuria aceasta a vieţii. Duhul sărbătorii este veşnicia trăită într-o clipă. Societatea de astăzi, societatea fără de Dumnezeu caută să ne fure sărbătoarea pentru că omul în sărbătoare se descoperă liber şi binecuvântat de Dumnezeu. Duhul sărbătorii este duhul vieţii în Biserică şi în Iisus Hristos, de aceea cerem astăzi ca Milostivul Dumnezeu să ne ajute să privim în jurul nostru cu multă atenţie şi să avem grijă ca să nu categorisim, să nu tragem concluzii pripite, să nu aruncăm sentinţe definitive referitor la cei de lângă noi, ci în duhul acesta al întrupării Mântuitorului Iisus Hristos să deschidem punţi de legătură unii către alţii, să ne descoperim fraţii şi surorile Mântuitorului Iisus Hristos şi să trăim această bucurie a vieţii în duhul comuniunii şi al rugăciunii către Dumnezeu.”
Corul „Edelweiβ” (Floare de Colţ) a fost înființat în anul 1996 și de-a lungul anilor a susținut numeroase concerte de muzică tradițională germană și cântece bisericești în București, Tulcea, Costanța, Reșița. Printre membrii grupului ce a alinat astăzi sufletele credincioșilor săvineșteni se numără președintele Forumului Democrat German Piatra Neamț, Dan Rudy Matzner și vicepreședintele, doamna Augusta Jumanca, precum și Marieta Donda, Rodica Bumbu, Ana Maria Veleşcu, Alexandru Veleşcu, Michael Gaşpari, Stela Gaşpari, Antonia Bertalan, Cătalina Bertalan.
„Avem și anul acesta bucuria de a veni la Biserica „Sfinții Voievozi” din Săvinești, să ne prezentăm propriul program de colinde în limba germană, dar și în limba română. Venim cu drag pentru a le ura celor de aici multă sănătate, Sărbători fericite și un an bun, dar și Mila Domnului, de care fiecare dintre noi avem nevoie”, a subliniat vicepreședinetele Forumului Democrat German din Piatra Neamț, doamna Augusta Jumanca.
Tot în această zi de mare sărbătoare, au venit să colinde şi Ansamblul Folcloric „Comorile Neamţului” din Piatra Neamţ. Grupul a fost însoţit de domna Anda Maria Acristinei, iar printre membrii ce au încântat enoriaşii prezenţi la Biserică s-au aflat: Teodor Lungu-Ailenei, Ionuţ Cumpăt, Diana Busoiu, Ştefania Rotariu, Albert Sabău, Tiberiu Sîrbu, Iulian Candrea, Venera Cumpăt, Diana Bucureşteanu, Elena Afloarei, Alexandra Nenică, Bogdan Toma, Claudiu Nemţanu, Briana Olteanu, Mara Dârloman.
„Am venit astăzi să vă incântăm cu câteva colinde pentru că se apropie Crăciunul şi ne dorim să împărtăşim bucuria Naşterii Domnului. Ne dorim ca în această perioadă frumoasă a anului să aducem un zâmbet pe chipurile celor care ne ascultă ”, a declarat doamna Anda Maria Acristinei, coordonatoarea Ansamblului „Comorile Neamţului”.
Pentru credincioşi a fost încă o ocazie de a redescoperi frumuseţea colindelor pentru mult așteptata sărbătoare a Nașterii Domnului.
Grupurile au avut bunăvoința să și înregistreze excelenta lor prestație muzicală, astfel încât ascultătorii Radioului Jurnal Spiritual să-i poată audia și ei din când în când.
La final, părintele paroh Petru Munteanu le-a mulțumit colindătorilor, aceștia fiind așteptați și cu alte ocazii pentru a aduce un strop de fericire sufletească credincioșilor.
Corina Băhneanu